Implementat de către
Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu “Ernest Lupan”

Durată
28 Noiembrie 2018 – 30 Noiembrie 2020

Finanțator

IRCEM

ROMANIA’S STRATEGY FOR THE TRANSITION TO A CIRCULAR ECONOMY (ROCES) 2020-2030

DESCRIERE

Proiectul “STRATEGIA PENTRU TRANZIŢIA ROMÂNIEI SPRE ECONOMIA CIRCULARĂ 2020-2030 (ROCES)” vizează fundamentarea pilonilor ce vor susține implementarea economiei circulare în România, prin implicarea tuturor actorilor reprezentativi: societate civilă, administraţie, sectoare industriale, mediul academic, infrastructura socială și atragerea suportului financiar necesar. Studiul intenționează să adune opinii privind circularitatea și  penetrabilitatea economiei circulare prin cooperare teritorială, astfel încât  să atingem misiunea noastră, ca până în 2030 România, să fie lider în Europa Centrală şi de Sud-Est în economia circulară.

Viceprim-ministrul Grațiela Leocadia Gavrilescu, ministrul mediului, și-a exprimat sprijinul față de proiect pe data de 6 decembrie 2018 în cadrul evenimentului “Virtuous Circles Mission to Romania- Poveşti de succes din domeniul economiei circulare”, unde proiectul a fost prezentat pentru prima dată publicului:

“[…] Pentru noi, tranziția spre o economie circulară este o oportunitate excepțională care va permite tranziţia spre zero deşeuri. Vă susţinem proiectul şi vă propun altceva şi anume realizarea Conferinţei naţionale pe strategie în economie circulară odată cu preluarea mandatului de către România a Preşedenţiei Comisiei Europene […] “.

MATERIALE INFORMATIVE:

Iaşi, 12 aprilie 2019

Constanța, 19 aprilie 2019

Cluj-Napoca, 10 mai 2019

Buzău, 16 mai 2019

Timişoara, 20 mai 2019

 

Braşov, 31 mai 2019

 

Călăraşi, 3 iunie 2019

Craiova, 5 iunie 2019

Bucuresti, 11 iunie 2019