Implementat de către
Institutul pentru Cercetări în Economie Circulară şi Mediu

Durată

Buget

Finanțator

Centrul pentru Inițiere și Dezvoltare Organizațională-CIOS în colaborare cu Clusterul Eco-inovativ-CLEMS și ceilalți membri ai acestuia, au participat la una dintre cele mai importante conferințe organizate în județul Bistrița-Năsăud.

 

Conferința a avut la bază o colaborare în domeniul științei și tehnologiei cu una din cele mai dezvoltate provincii din lume, Provincia Hunan.

Bistrița-Năsăud, 22 septembrie 2016, Asociația CIOS participă la lansarea unui protocol de colaborare dintre Asociația CLEMS cu Provincia Hunan din Republica Populară Chineză. Este o primă inițiativă de colaborere în acest sens cu județul Bistrița-Năsăud. Colaborarea va aduce municipiului Bistrița-Năsăud un avantaj competitiv în dezvoltarea sustenabilă și atragere de investitori.

Parteneriatul de cooperare dintre Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și Departamentul pentru Știință și Tehnologie al Provinciei Hunan din Republica Populară Chineză urmărește cooperarea în domeniile cercetării științifice, inovării tehnologice și aplicării progresului științific și tehnologic, în mod prioritar, în industriile de înaltă tehnologie (‘high-tech’), inclusiv domeniile resurselor de apă și a mediului, noile tipuri de energie și conservarea energiei, fabricația de echipamente avansate, de materiale noi, domeniile biotehnologiei și biomedical și sectorul tehnologiei informației (IT) și facilitarea cooperării științifice între companii, universități și institute de cercetare din cele două unități administrative.

Scopul principal este de a fonda în Europa de Est un Centru comun de cercetare al ASEMWater (EJRC), implementarea de modele și de mecanisme axate pe accelerarea înfiinţării organizației, precum și a rețelei de coordonare în domeniul resurselor de apă. Mai mult, EJRC va fi dezvoltat, ca nod de legătură-coordonare, precum și un pol al științei și tehnologiei din Europa de Est, specializată în: identificarea de  talente, fonduri / capital, tehnologie, politică și servicii de informare.

Conferința de lansare a colaborării în domeniul ştiinţei şi tehnologiei între judeţul Bistriţa-Năsăud şi Provincia Hunan, a fost moderată de președintele Clusterului Eco-inovativ pentru un Mediu Sustenabil Grigore Vlad și președintele UGIR  Gavril Mureșan. Evenimentul a avut loc în municipiul Bistrița-Năsăud, la Hotelul Coroana de Aur.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Țintean, a făcut primirea oaspeților din China și a ținut o prezentare legată de relațiile de colaborare între județul Bistrița-Năsăud și partea chineză.

 

Delegația chineză prezentă la Bistrița este formată din:

Tong Xudong – director general Departamentul pentru Ştiinţă şi Tehnologie al Provinciei Hunan, Peng Jingdong – director de divizie Departamentul pentru Ştiinţă şi Tehnologie al Provinciei Hunan, Zhou Yueyun – director general Zona Națională de Dezvoltare Economică și Technologică Liuyang, Zhang Canming, director general Biroul Secretariatului ASEM Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Resurse de Apă, Zeng Jianguo, profesor la Universitatea Agricolă din Hunan, Lin Yan, director de divizie Grupul de Investiții Yonker din Provincia Hunan, Li Changhong, manager general adjunct firma Micolta Bioresource Inc.

Asociația ASEM este o organizație Chineză, axată pe parteneriate de colaborare, fondată sub cadrul mecanismului ASEM în China, specializată în domeniul științei și al tehnologiei de cooperare. Acesta oferă o platformă de cooperare științifică și tehnologică pentru toți membrii ASEM, care sunt interesați de problemele legate de gestionarea resurselor de apă.

La conferința de lansare a parteneriatului au fost prezenți reprezentanți ai Aquabis, APM, ADI Apă-Canal, UBB Cluj-Napoca, Universității Tehnice din Cluj, Camerei de Comerț, printre care Ion Șandru, Sever Roman, Gavril Mureșan, Vasile Bar, dar și directoru ADR Nord-Vest, Sanda Cătană.

Cu această ocazie, a fost semnat un Memorandum de cooperare cu ASEM Asia-Europe Meeting (Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru Resurse de Apă), care va înființa la Bistrița o filială pentru Europa de Est a Centrului de Dezvoltare.